Așa cum spun în titlu, modalitatea perversă a instanțelor din România de a interzice accesul la o instanță se face prin refuzul de a cita părțile.
Astfel, de exemplu la “procesele” de reexaminare a taxelor judiciare de timbru (articolul 39, aliniat 1 din OUG 80/2013), respectiv la cele de reexaminare a ajutorului judiciar de stat (articolul 43, aliniat 3 din OUG 80/2013), instanțele prin angajați refuză să citeze propriul angajator cu care se judecă justițiabilul. În schimb, instanțele pretind că procesele de reexaminare sunt între justițiabil și părțile din procesul principal.
Să lămurim câteva lucruri:
- Pentru a se presta un serviciu public trebuie să existe un Prestator și un Beneficiar:
- Prestatorul serviciului public numit judecată este Instanța de judecată (judecătorie, tribunal, etc)
- Beneficiarul serviciului public este justițiabilul (reclamant, pârât, petent, etc)
- Prin stabilirea taxelor judiciare (articolul 2, aliniat 1, punctul 40 din Legea 500/2002) se nasc raporturile dintre Prestator și Beneficiar:
- Beneficiarul trebuie să achite taxa judiciară, adică plata serviciului public. Este debitorul taxei judiciare către statul român, care asigură fondurile necesare prestării serviciului public. Nu intru aici în amănunte.
- Prestatorul trebuie să presteze serviciul public, prin proprii angajați numiți generic “judecători”. Prestatorul este debitorul serviciului public pe care trebuie să-l presteze Beneficiarului.
- Pentru a se putea stabili cu exactitate care este prețul serviciului public, avem OUG 80/2013 care în nota de fundamentare arată exact acest lucru. OUG 80/2013 a înlocuit legea 146/1997.
- Statul român a venit în ajutorul justițiabilului (Beneficiarul) pentru a putea achitata taxa judiciară de timbru pentru că serviciul public prestat numit “judecată” este fundamental într-un stat de drept, în care accesul liber la o instanță (la judecată) nu poate fi interzis prin nici o lege (articolul 21, aliniat 2 din Constituția României), și astfel avem OUG 51/2008 privitoare la ajutorul judiciar de stat, prin care se stabilește modalitatea de plată. Chiar și în cazul scutirii totale, taxa se va achita de pârâtul care pierde (e exprimarea legii, nu a mea).
- În urma acestor norme juridice reprezentate de OUG 80/2013, OUG 51/2008 și legea 146/1997, se nasc raporturi între părți, care exprimă voința părților contractante, și se nasc obligații în sarcina ambelor părți contractante, prin urmare acestea sunt contracte.
- Pentru că justițiabilul poate consulta contractul public înainte de a se adresa instanței, acestea sunt contracte publice.
- Justițiabilul are posibilitatea să accepte și să adere la contracte condițiile acestor contracte publice, deci sunt contracte publice de adeziune.
- Dar justițiabilul nu are posibilitatea să negocieze contractele, să schimbe condițiile, și doar justițiabilul poate să-și exprime voința de a adera la contracte, deci sunt contracte unilaterale publice de adeziune.
- De 10 ani de zile instanțele și Curtea Constituțională mi-au arătat că instanțele încep executarea silită a taxelor judiciare, respectiv a ajutorului judiciar de stat, prin hotărâri judecătorești executorii și irevocabile (reexaminările), nu cum am susținut eu (cred că temeinic) că ar fi acte administrative unilaterale cu caracter individual, mai ales pentru faptul că instanțele nu pot să stabilească prin proprii angajați prețul prestării serviciului public pe care trebuie să-l presteze justițiabilului.
- Astfel, aceste încheieri sau hotărâri de reexaminare, sunt hotărâri judecătorești.
- Față de cele expuse anterior, rezultă că:
- Pentru că hotărârile (vechile încheieri) din OUG 80/2013 și OUG 51/2008 sunt hotărâri judecătorești, trebuie să existe un proces. Nu poate exista o hotărâre judecătorească dată în afara cadrului legal, care include și dreptul la un proces echitabil (articolul 21 din Constituție, articolul 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
- În aceste procese, se nasc raporturi între Prestator (debitorul serviciului public, cel care trebuie să execute serviciul public, cel care nu se poate opune executării serviciului public), și Beneficiar (debitorul achitării valorii serviciului public – taxa judiciară de timbru).
- Deci, la cererile de reexaminare, sunt două părți:
- Beneficiarul (justițiabilul) care are calitatea activă și cere reexaminarea taxei, respectiv a ajutorului judiciar
- Prestatorul (instanța prin angajați), care are calitatea pasivă în acest dosar.
- Instanțele, deci puterea judecătorească s-a opus în continuu să citeze Prestatorul (angajații cu funcția de judecători au refuzat să-și citeze angajatorul în procesele pretinse echitabile, pentru a ascunde inechitatea acestor “procese”).
- În schimb, în procesele de reexaminare, instanțele prin angajați, preferă să citeze părțile din dosarul principal, care nu au nici o calitate activă sau pasivă în dosarele asociate de reexaminare.
- Mai exact, instanțele, judecătorii, puterea judecătorească și Curtea Constituțională (formată și din foști magistrați) pretind că pârâții (sau partea contrarie din dosarul principal) ar trebui să-i presteze reclamantului serviciul public numit judecată.
Indiferent care este motivul pentru care chiar și Guvernul și Parlamentul și Președinția au schimbat sintagma “încheiere” în “hotărâri” în OUG 80/2013, este evident că dacă există hotărâri judecătorești, există un proces, proces care are părți, iar părțile pot fi doar Pestatorul (instanța) și Beneficiarul (justițiabilul).
Dar instanțele interzic accesul la o instanță, prin lipsa propriei citări, prin refuzul angajaților Prestatorului de a-și cita angajatorul.
Tot așa, și în procese dintre persoane de drept privat, fizice sau juridice, instanțele refuză citarea părților din dosar chiar dacă s-au stabilit taxe judiciare de timbru, respectiv ajutoare judiciare de stat, prin hotărâri judecătorești definitive, executorii și irevocabile (după reexaminare nu mai există cale de atac, nici măcar revizuirea sau contestația în anulare).
De exemplu în dosarul 8172/197/2014, de la data de 31.07.2014, instanțele refuză să citeze proprietarii imobilelor a căror acte de cumpărare se cer anulate. La fel în 31167/197/2010.
Prin lipsa citării părților, în fapt nu există dosarul echitabil, cu tot cu dreptul la contradictorialitate, nu se pot naște raporturi între mine și părțile care nu iau parte la proces, iar judecătorului îi este oricum interzis să se pronunțe în lipsa citării părților (articolul 153 noul cod de procedură civilă, articolul 85 din vechiul cod de procedură civilă de la 1865 – cu trimitere la legalitate a procesului, dar și cu trimitere la articolul 287, aliniat 1, literele a) și b) din codul penal).
Și dacă nu există proces, care este “accesul la o instanță” în afară de un drept teoretic și iluzoriu?
Și cum ar putea exista hotărâri judecătorești dacă nu există proces?
Întrebări pentru profesioniștii dreptului care încalcă legea ca autoritate a statului, cu puterea de autoritate a statului, la nivel de sistem judiciar și la nivel de stat, membru a Uniunii Europene și parte din tot felul de tratate internaționale.
Din punctul de vedere al legii, există doar corpuri delicte, nu pot exista hotărâri judecătorești. (articolul 424 și 425, aliniat 1, litera c) din codul de procedură civilă). Pentru că nu se poate judeca un dosar contra unei părți pe care nici măcar nu ai citat-o! (Prestatorul în cazul OUG 80/2013 și OUG 51/2008, respectiv părțile pe care refuză să le citeze în 8172/197/2014 și 31167/197/2010).
Articolul 22 – cod procedură civilă 2010
Rolul judecătorului în aflarea adevărului
(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Articolul 129 – cod procedură civilă 1865
(6) În toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Art. 287 – cod penal
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii;
[…]
(2) În cazul faptelor prevăzute în lit. d)–g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(3) În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părților înlătură răspunderea penală.